Prezentare generală
Biblioteca
în cadrul universităţii are un rol deosebit, deoarece anume
biblioteca universitară asigură procesul de instruire a
studenţilor cu suport informaţional. Atît
studenţii, colaboratorii, cît şi profesorii sunt deserviţi
prin intermediul serviciilor biblioteconomice oferite
de către biblioteca universitară. Funcţia documentară este
esenţială, comună tuturor tipurilor de biblioteci. Aceasta
trebuie să pună la dispoziţia utilizatorilor toate
informaţiile utile după ce ele au fost fixate prin tipărire
(cărţi, periodice, stampe) sau pe suporturi moderne (discuri, casete,
microcopii, filme). Constituirea şi
îmbogăţirea colecţiilor este una dintre principalele
sarcini ale bibliotecarului, aceea care îi angajează întreaga
responsabilitate.
În
acest context, dorim să menţionăm că cea mai veche
bibliotecă universitară din Republica Moldova, este biblioteca din
cadrul Universităţii de Stat Tiraspol,
fondată în acelaşi an cu universitatea, mai exact în anul
1930, în oraşul Tiraspol. Activînd toată această perioada de aproape
80 de ani, în cadrul Universităţii de Stat Tiraspol,
putem constata un lucru extrem de interesant, că ne aflăm la
aniversarea a 80 de ani nu numai a învăţămîntului
universitar din Republica Moldova, dar este şi o aniversare a
bibliotecilor universitare.

Biblioteca universitatii
Din
1930 şi pe parcursul anilor ulteriori biblioteca Universităţii
de Stat Tiraspol a adunat un fond de carte de 1100000
de exemplare. Din păcate, în urma conflictului militar din Transnistria din anul 1992, Universitatea de Stat Tiraspol (mai bine zis colectivul) a fost evacuată
în oraşul Chişinău, prin decizia
Guvernului Republicii Moldova. În situaţia creată, nu a fost
posibil de evacuat baza materială a universităţii, inclusiv
fondul bibliotecii.
În
aceste condiţii vitrege, în urma evacuării colectivului
Universităţii de Stat Tiraspol la Chişinău, biblioteca a fost din nou
redeschisă în septembrie 1992. Mai bine zis fondată de la
început. În condiţiile, cînd
tot fondul de carte a rămas la Tiraspol, la
adresarea noastră, toate bibliotecile universitare din Chişinău
ne-au sărit în ajutor şi ne-au făcut donaţii
impunătoare de manuale. Un ajutor important, ne-a oferit Biblioteca
Naţională, venind cu mai multe donaţii de carte, precum şi
cu un ajutor logistic, absolut necesar în situaţia creată.
În
prezent, biblioteca Universităţii de Stat Tiraspol
este amplasată în două blocuri ale universităţii.
Biblioteca dispune de un abonament de carte şi 2 săli de
lectură. Biblioteca oferă beneficiarilor săi următoarele
servicii: 1) informarea bibliografică pe domeniile interesate, 2)
deservirea în cadrul abonamentului prin intermediul serviciului de
împrumut de carte la domiciliu, 3) deservirea prin intermediul
sălilor de lectură, 4) organizarea expoziţiilor tematice de
carte.
Fondul
bibliotecii la moment constituie 82000 de exemplare de literatură
didactică, dintre care 2 mii sunt în limbi moderne, iar 17000
în limba rusă, restul manualelor şi monografiilor sunt în
limba romînă. Sălile de lectură
dispun de 150 de locuri, destinate studenţilor, colaboratorilor şi
profesorilor. Manualele şi monografiile într-un singur exemplar sunt
destinate numai sălilor de lectură (5 mii de exemplare) şi nu se
împrumută la domiciliu. Biblioteca este permanent abonată la 6
reviste şi ziare social-economice din ţară şi la 12 reviste
ştiinţifice de peste hotare. Toate activităţile şi
serviciile din cadrul bibliotecii sunt asigurate de către 7 colaboratori
cu studii superioare, specializaţi în domeniul respectiv. În
prezent, biblioteca universităţii menţine relaţii de
colaborare cu bibliotecile universitare din ţară şi de peste
hotare.