Cauta pe site
Login Form
Statistică
Număr afişări conţinut : 185758Vizitatori online
Avem 5 vizitatori online| Profilul Modernizarea procesului educaţional în contextul integrării europene |
|
|
|
| Joi, 16 Decembrie 2010 12:29 |
|
Cercetările în cadrul profilului au demarat odată cu fondarea catedre de pedagogie şi psihologie generală, care a fost una dintre primele catedre create în cadrul universităţii. Cercetătorii au avut misiunea să asigure elaborarea suportului didactico-ştiinţific necesar pregătirii psihopedagogice a cadrelor didactice pentru necesităţile învăţământului din republică. Însă profilul pedagogic al instituţiei i-a determinat pe toţi colaboratorii să-şi aducă aportul în dezvoltarea teoriei şi metodologiei instruirii pe discipline. Extinderea spectrului de specialităţi şi fondarea Facultăţii de Pedagogie au condus la diversificare problemelor abordate de colaboratori. În cadrul profilului activează laboratoare ştiinţifice şi colective de cercetare în domeniul pedagogiei generale, teoriei şi metodologiei instruirii, ştiinţelor sociale şi filologice, funcţionează seminarul ştiinţific de profil abilitat cu dreptul de a examina teze de doctorat şi Consiliul ştiinţific specializat D 36-13.00.02-27.03.08 – Teoria şi metodologia instruirii (pe discipline) abilitat cu dreptul de organiza susţinerea tezelor de doctorat la specialitatea nominalizată.
Preocupările principale ale cercetătorilor-psihopedagogi au fost orientate la fundamentarea teoretică a unor tehnologii didactice moderne pentru învăţământul universitar, elaborarea principiilor şi modalităţilor de proiectare şi implementare a tehnologiilor didactice moderne în cadrul orelor de curs, seminarelor, lecţiilor practice şi de laborator în învăţământul universitar şi postuniversitar. În această perioadă: - s-au determinat principiile de elaborare a sistemului de activităţi creative, bazele ştiinţifice ale învăţământului problematizat, principiile individualizării şi diferenţierii activităţilor elevilor, funcţiile formative, stimulative de autoinstruire ale manualelor pentru instituţiile preuniversitare, conţinutul programelor de studii în instituţiile preuniversitare şi universitare. - s-a contribuit la formarea conceptuală a cadrului didactic; - au fost determinate capacităţile pedagogice şi psihologice generale necesare cadrului didactic; - s-a apreciat impactul implementării tehnologiilor didactice moderne asupra formării cadrelor didactice în instituţiile universitare; - au fost elaborate indicaţii metodice privind organizarea şi ghidarea jocului popular în activitatea cu copii; - s-au elaborat tehnologii netradiţionale de predare-învăţare-evaluare la facultatea pedagogie; - au fost elaborate modalităţi moderne de evaluare a activităţii educatorului instituţiei preşcolare; - din perspectiva teoriei holistice a fost stabilită corelarea dintre standardele profesionale pentru cadrele didactice şi standardele de învăţare şi dezvoltare a copiilor de diferite vârste, reflectată în planurile de studii pentru diverse programe de master; - în baza conceptului centrării pe student stabilit ca paradigmă prioritară în formarea profesională iniţială au fost modernizate conţinuturile programelor analitice pentru disciplinele prevăzute în planurile de studii; - a fost efectuată o apreciere a impactului diferitor modele didactice universitare derivate din perspectiva variatelor paradigme asupra formării competenţelor profesionale a viitoarelor cadre didactice pentru activitatea extracurriculară cu copii dotaţi şi supradotaţi. u fost selectate şi proiectate strategii paradigmatice de asigurare a calităţii elaborării suporturilor de curs pentru studii de licenţă şi master; - au fost identificate opţiuni metodologice de valorificare a suporturilor de curs axate pe principiile: individualizării şi diferenţierii; integralităţii formării competenţelor profesionale; conexiunii inverse; diversităţii contextelor şi situaţiilor de învăţare; alternării formelor de organizare a învăţării active. - a fost elaborat modelul teoretic al eficientizării predării-învăţării disciplinelor opţionale destinate studenţilor fizicieni, model conceput pe baza unor criterii şi principii. - au fost stabilite stereotipuri şi prototipuri în procesul interacţiunii culturilor ruse şi moldoveneşti, tipologia stereotipurilor şi prototipurilor, esenţa ontologică, specificul, cauzele apariţiei lor, particularităţile conştiinţei de sine a tineretului studios în procesul de identificare personală sau în opoziţie cu alţi indivizi sau grup şi concretizarea căilor de depăşire a stereotipurilor.
Cercetătorii în domeniul didacticii limbii şi literaturii române şi ruse au elaborat diverse metode de interpretare a operelor literare, de lucru cu textul în procesul de studiere a limbii şi literaturii, au examinat problemele privitor la percepţia textului literar, la rolul textului în dezvoltarea culturii vorbirii. Valoarea teoretică şi practică a principalelor lucrări ştiinţifice publicate constă în: - reliefarea relaţiei dintre poezie şi folclor la predarea cursurilor; - valorificarea tradiţiilor şi datinilor din folclorul autohton; dezvăluirea semnificaţiilor sărbătorilor creştine - studierea creaţiei lui Gr. Vieru, L. Damian în cadrul unor legături intertextuale; - elucidarea unor aspecte de analiză gramaticală, nuanţarea unor fenomene lingvistice în plan comparativ, aprofundarea unor metode şi procedee de predare la discipline de profil: - examinarea transformării semantice a cuvîntului, funcţia componentului socio-cultural, rolului contextelor metaforice şi simbolice, funcţionării semnelor lingvistice în text; - elaborarea diverselor metode de interpretare a operelor literare, de lucru cu textul în procesul de studiere a limbii şi literaturii; - examinarea problemelor privitor la percepţia textului literar, la rolul textului în dezvoltarea culturii vorbirii.
|
| Ultima actualizare în Joi, 16 Decembrie 2010 13:19 |







